Știri de ultima orăActualitateZiua Protecţiei Civile va fi sărbătorită la ISU Mehedinţi

Ziua Protecţiei Civile va fi sărbătorită la ISU Mehedinţi

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Drobeta” al judeţului Mehedinţi, format în decembrie 2004, prin fuzionarea Corpului Pompierilor Militari cu Comandamentul Protecţiei Civile, sărbătoreşte zilele armei celor două instituţii, atât la data de 28 februarie – Ziua Protecţiei Civile din România, cât şi la data de 13 septembrie – Ziua Pompierilor din România.

În prezent, Protecţia Civilă, inclusă în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, îşi demonstrează din ce în ce mai pregnant misiunea umanitară de protejare a vieţii şi bunurilor cetăţenilor, în faţa efectelor distrugătoare ale catastrofelor şi calamităţilor, afirmându-şi constant dimensiunea internaţională a activităţii sale, sub deviza „Cu viaţa mea apăr viaţa”.

Pe lângă numeroasele atribuţii şi misiuni pe care le au de îndeplinit, salvatorii ISU intervin în diverse situaţii de urgenţă, de la incendiile cu care s-au confruntat mereu, până la inundaţii, cutremure, alunecări de teren, descarcerări, asistenţă medicală de urgenţă, salvări de persoane şi animale din diferite situaţii, asanări de muniţie neexplodată din timpul conflictelor armate, deblocare, depoluare, protecţie N.B.C. şi decontaminare, filtrare şi transport de apă, iluminat, protecţie a bunurilor materiale şi valorilor din patrimoniul cultural, acordare de sprijin pentru supravieţuirea populaţiei afectate şi alte măsuri de protecţie a cetăţenilor în caz de situaţii de urgenţă, toate acestea având un singur scop, acela de a proteja cetăţenii, bunurile acestora şi mediul înconjurător de efectele distructive ale situaţiilor de urgenţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS