Aţi văzut şi dumneavoastră, măcar o dată, un fragment de stradă sau, de ce nu, o stradă întreagă fără un singur coş de gunoi. Poate chiar v-aţi plimbat, zăpăciţi, căutând cu privirea o astfel de cutie de plastic în care să aruncaţi un ambalaj, un chiştoc sau o sticlă. Nu sunteţi singurii.
Strada unde coşurile de gunoi lipsesc cu desăvârşire este, probabil, Câmpia Islaz. De la Laguna Albastră, de unde începe strada, şi până la intersecţia cu strada Râului, dacă te ambiţionezi să ţii traseul ăsta, nu ai unde să arunci gunoiul. Sigur, locuitorii străzii cu peste 150 de numere şi multe alei au propriile tomberoane, pe care le scot pe stradă joia, atunci când Salubritatea vine să ridice resturile menajere. „Ştim că nu sunt coşuri, mai ieşim la plimbare şi noi, pe jos, că nu avem maşină, şi nu avem unde să aruncăm o hârtie“, spune domnul Mişu, dincolo de numărul 100, care-a scos un pic capul pe poartă ca să ia pulsul străzii. Prin ochelarii mari de vedere priveşte în jur. Nici lui nu i se arată vreun coş de gunoi.
La intersecţia cu străzile adiacente, unde se-ntâlneşte Iulius Cezar cu Câmpia sau Tomisul cu Câmpia, stau confortabil saci de gunoi, sprijiniţi de stâlpii de electricitate. La o aruncătură de privire, vedem pachete de ţigări, cutii de suc şi alte resturi, dar şi multe, multe frunze. E clar, e mâna Salubrităţii. Nu putem spune acelaşi lucru despre punguliţele roz-transparente, albăstrui sau verzi, care au în ele fel de fel de resturi şi sunt lăsate la întâmplare pe stradă. E clar că cineva n-a avut unde să le arunce; şi au şi început să miroasă. O astfel de punguliţă am găsit la întâlnirea Câmpiei cu strada Râului, care are, în zona respectivă, un coş de gunoi de modă veche, de culoare grena.
Singurele coşuri de gunoi de pe Câmpia Islaz sunt cele trei din faţa poliţiei, două albe chiar la poartă și unul grena ascuns strategic între doi stâlpi. Ah, mai sunt şi cele două de la cantină. Ultimele, însă, nu sunt scoase în stradă, şi poţi să-ţi arunci gunoaiele acolo doar dacă ştii unde sunt.
Gunoaie duse acasă
Legislaţia bunului-simţ sugerează că ar trebui să fie coşuri de gunoi măcar într-o zonă cu piaţă şi cu mulţi comercianţi, unde tind să fie produse mai multe gunoaie ca de obicei. Cum ar fi zona cartierului 1 Mai şi a pieţei din spatele fostei Pelendava. Aici, vânzătorii, şi-aşa înghesuiţi unii într-alţii, atât de înghesuiţi încât trebuie să treci în dungă pe culoarul dintre ei, nu au un loc unde să-şi arunce gunoaiele.
O doamnă cu un hanorac gri şi cu privirea ascunsă de glugă curăţă, într-o pungă, ţelină. Are chioşcul aşezat destul de bine şi am reuşit să ajungem chiar lângă ea. Punga e pusă pe jos, iar fâşiile pline cu pământ cad înăuntru. „Noi ne facem curat singuri şi gunoaiele le luăm cu noi acasă“, zice cam supărată. Continuă, menţionând sfânta zi a săptămânii, ziua unică a pogorârii maşinilor de gunoi. E bine şi-aşa, dă de înţeles. Punguliţa cu resturi de ţelină se umple, iar nouă ne iau locul clienţii.
Mergem către fostul târg. Zona este circulată. Oamenii tot trec pe acolo şi au nevoie, la un moment dat, să arunce ceva la gunoi. Asta se vede dacă te uiţi pe jos. Covoarele de chiştoace de ţigări nici nu mai trebuie menţionate, pe lângă resturile obşnuite: sticle, ambalaje sau diverse hârtii.
Taximetriştii ştiu şi ei foarte bine străzile fără coşuri de gunoi. Unul dintre ei, destul de supărat pe autorităţi din varii motive, spune că stă, de regulă, în staţia din apropierea Pieţei Chiriac, unde nu prea sunt coşuri. „Domnişoară, cum să vă zic, aruncăm fără voia noastră. Am vrut să luăm un coş de gunoi şi să-l punem lângă staţie, dar ne-a fost frică, poate ziceau că îl furăm“, recunoaşte domnul Dumitru, şofer cu experienţă. Într‑adevăr, am trecut şi pe acolo. Alţi şoferi, însă, spun că cei care le aruncă, le aruncă la întâmplare, de lene, nu că n-ar avea unde. Ambele tabere au dreptate, fiecare în felul propriu. Fie că-i vorba de principiu în sine sau de comoditate.
Să nu ne limităm, însă, la zonele mai mult uitate ale oraşului. Avem multe străzi semicentrale, unde găsim coşuri doar la intersecţii sau puse în spatele maşinilor deja parcate, încât nu mai ai cum să ajungi la ele. Simion Bărnuţiu, Corneliu Coposu, România Muncitoare sunt doar câteva nume de străzi unde coşurile de gunoi sunt o adevărată bucurie pentru cei ce reuşesc să le găsească sau să ajungă la ele. Iar lista poate continua şi nu e mică deloc.
