20.6 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBlejnar: Voi sesiza de îndată Parchetul pentru ameninţările repetate ale lui Victor Ponta

Blejnar: Voi sesiza de îndată Parchetul pentru ameninţările repetate ale lui Victor Ponta

Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a declarat, astăzi, că va sesiza de îndată Parchetul pentru ameninţările repetate din partea lui Victor Ponta şi a liderilor de marcă ai PSD, precizând că premierul nu îl sperie şi că îl roagă să nu mai pună presiune pe procurori, informează Agerpres.

Sorin Blejnar a spus, într-o conferinţă de presă, că o parte din liderii USL l-au ameninţat constant şi au încercat să lege imaginea lui de cea a unui om corupt.
El a precizat că în special Victor Ponta a încercat să facă presiune pe procurori, arătând că i-au fost făcute dosare penale în care nu are niciun rol.
„Îl anunţ pe Victor Ponta că nu mă sperie. Îl rog să nu mai pună presiune pe procurori din funcţia de prim-ministru”, a spus Blejnar.
El a mai spus că este un om integru, dar probabil a deranjat, pentru că verificările ANAF au vizat întreaga clasă politică. El a precizat că au făcut obiectul verificărilor ANAF şi Dan Şova, şi Robert Negoiţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS