Premierul Victor Ponta va pleca în această seară spre Afganistan, pentru a vizita trupele militare româneşti aflate în misiune, a declarat pentru NewsIn purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu, precizând că nu poate spune mai multe informaţii legate de vizită, din motive de securitate. Premierul s-a întâlnit recent cu secretarul general al NATO şi a anunţat că România îşi va respecta integral obligaţiile asumate anterior ca membru NATO, inclusiv în cazul operaţiunilor din Afganistan.
La rândul său, preşedintele Băsescu a declarat aseară că este nevoie de solidaritate în rândul ţărilor NATO privind participarea la misiunea ISAF din Afganistan, el arătând că România desfăşoară în prezent 1.040 de militari combatanţi, 76 de jandarmi instructori şi 23 de militari în misiunea EULEX a UE. Preşedintele a arătat că România va rămâne angajată în Afganistan până la finalizarea retragerii misiunii ISAF a NATO, în 2014, iar obiectivul militarilor români va fi consolidarea situaţiei de securitate în zona Zabul, aria de responsabilitate a României. Băsescu a evidenţiat însă că va fi nevoie ca în Afganistan să fie prezenţi militari combatanţi şi după 2015, pentru a asigura securitatea instructorilor care vor pregăti forţele afgane.

