15.6 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateAndra şi Direcţia 5, la Zilele Oraşului

Andra şi Direcţia 5, la Zilele Oraşului

Primăria Târgu Jiu a făcut public programul pentru Zilele Oraşului. Manifestările vor începe pe 20 mai şi se vor încheia pe 27 mai, iar capete de afiş la spectacolele care vor avea loc sunt Andra (foto) şi Direcţia 5. Pe 21 mai, va avea loc resfinţirea Bisericii Parohiei Bârseşti, urmată de un pelerinaj la Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana, precum şi sărbătorirea a 100 de ani de la prima sfinţire a bisericii din localitate, cu participarea ÎPS Acad. Dr. Irineu Popa – Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. În cadrul acţiunii va mai fi organizat un târg al meşterilor populari şi vor fi vernisate mai multe expoziţii de artă plastică şi fotografie. Pe insuliţa de pe râul Jiu va avea loc şi „Ziua majoratului“, pentru tinerii care au împlinit sau împlinesc în acest an 18 ani. Vor mai susţine spectacole Ansamblurile „Doina Gorjului“ şi „Maria Lătăreţu“, Orchestra de Cameră „Lyra Gorjului“ şi Fanfara „Armonia“. În ultima zi a manifestărilor este programat şi un foc de artificii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS