Sportiva Crina "Coco" Popescu a primit certificarea World Records Academy pentru ascensiunea, în premieră, a Mt. Sidley, cel mai înalt vulcan din Antarctica, parte a Circuitului Seven Volcanoes al celor mai înalţi vulcani de pe fiecare continent, informează Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă. Reuşita Crinei "Coco" Popescu a fost desemnată cea mai valoroasă realizare feminină în alpinismul de altitudine în anul 2011, de către FR de Alpinism şi Escaladă. Obiectivul imediat al sportivei este atingerea în acelaşi an a Polului Nord şi a Polului Sud. Reuşita în ambele expediţii ar însemna stabilirea unui record mondial de vârstă, Crina "Coco" Popescu devenind cea mai tânără sportivă care realizează, în acelaşi an, Polul Nord şi Polul Sud pe schiuri. Crina "Coco" Popescu, 17 ani, are în palmares şapte recorduri mondiale de vârstă şi două europene. Este Maestră a Sportului de la vârsta de 14 ani. Din 23 ianuarie este prima alpinistă din lume care încheie Circuitul Seven Volcanoes al celor mai înalţi vulcani de pe fiecare continent şi singura alpinistă din lume în echipa care a făcut premiera pe Mt. Sidley – Antarctica.
Alpinism – Crina „Coco” Popescu a primit certificarea World Records Academy
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei