Știri de ultima orăActualitateLegea ANI, care include și amendamentele PSD-AUR privind incompatibilitatea și declarațiile de avere, a trecut de Parlament și merge la promulgare

Legea ANI, care include și amendamentele PSD-AUR privind incompatibilitatea și declarațiile de avere, a trecut de Parlament și merge la promulgare

Legea privind integritatea, care este un jalon în PNRR, a fost votată miercuri, 5 august 2026, de Senat, în calitate de Cameră decizională. Legea va merge la promulgare, la președintele României.

Legea aprobată în Parlament include și cele două amendamente care au provocat discuții în societate. Un amendament îi vizează atât pe primarul Timișoarei Dominic Fritz, care are o decizie definitivă privind incompatibilitatea, cât și pe cei aflați în situații similare.

Celălalt amendament instituie obligativitatea ca și partenerii demnitarilor, și soții/soțiile să depună declarații de avere și de interese, ceea ce o include și pe partenera președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru.

De altfel, miercuri, Mirabela Grădinaru și-a făcut publice declarațiile de avere și de interese.

Legea a trecut de Senat cu 104 voturi ”pentru”, 8 ”împotrivă”, 7 abțineri, iar 2 senatori nu au votat. Au votat împotrivă un senator AUR, șase senatori USR și un neafiliat.

Amendamentul care vizează explicit cazul lui Dominic Fritz a fost susținut în principal de PSD.

Amendamentul referitor la depunerea declarațiilor de avere de soții / soțiile și de partenerii demnitarilor aparține AUR.

USR a acuzat PSD și AUR că au făcut troc și insistă să dea lege cu dedicație împotriva unui singur om

USR a acuzat, luni seară, PSD și AUR că au făcut troc și insistă să dea lege cu dedicație împotriva unui singur om (acesta fiind Dominic Fritz), după ce au fost votate amendamentele celor două partide la Legea integrității.

„La comanda lui Sorin Grindeanu, PSD și AUR insistă să confecționeze pedepse retroactive, ca să-și elimine adversarii din pix, chiar dacă asta înseamnă un vandalism democratic și împingerea României către iliberalism. Prețul ambiției PSD de a-l îndepărta pe Dominic Fritz din funcția de primar îl vor plăti toți românii, atunci când România va pierde aproape 800 de milioane de euro, bani care ar putea fi folosiți pentru spitale și școli noi și moderne”, a transmis, luni seară, USR, într-un comunicat de presă.

Citeşte şi: Femeie din Râmnicu Vâlcea, dată dispărută

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS