Oprirea Centralei Nucleare de la Cernavodă, în urma scăderii accentuate a debitului Dunării, a provocat pierderi estimate la aproximativ un miliard de lei, echivalentul a 200 de milioane de euro. Anunțul a fost făcut sâmbătă de premierul Luca Niculescu, în timpul unei vizite la centrală, alături de minist3rul Energiei, Dumitru Chisăliță. Între timp, Guvernul analizează și modul în care vor fi acordate ajutoarele pentru consumatorii vulnerabili, după realizarea unui registru al acestora, scrie G4Media.
Premierul a declarat că oprirea centralei a avut un impact financiar important și a precizat că autoritățile vor acorda prioritate proiectului Bala 2, care ar urma să contribuie la creșterea nivelului Dunării în zona Cernavodă.
În ceea ce privește sprijinul acordat persoanelor vulnerabile în fața costurilor cu energia, premierul a spus că instituțiile implicate discută în prezent despre cea mai potrivită modalitate de intervenție.
„În acest moment sunt discuții între instituțiile implicate pentru a vedea exact cum putem să abordăm mai bine această chestiune exact pentru consumatorii vulnerabili”, a declarat Luca Niculescu.
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a explicat că primul pas este realizarea unui registru al consumatorilor vulnerabili, astfel încât sprijinul să ajungă la persoanele care au cu adevărat nevoie de el. Acesta a precizat că evidența va fi construită pe baza unei evaluări corecte.
România a reluat producția de energie nucleară după mai bine de trei luni
Centrala de la Cernavodă a revenit parțial în Sistemul Energetic Național vineri, 6 noiembrie, după o perioadă de peste trei luni în care nu a mai furnizat energie electrică. Reactorul 1 a fost reconectat la rețea și a început să livreze energie, în timp ce Reactorul 2 rămâne oprit.
Unitatea 1 fusese oprită controlat pe 28 iulie 2026, după ce debitul Dunării a scăzut atât de mult încât nu mai puteau fi asigurate condițiile necesare pentru răcirea reactorului. La jumătatea lunii august a fost deconectată și Unitatea 2, iar România a rămas fără producție de energie nucleară.
Reluarea activității Reactorului 1 marchează revenirea unei părți importante a producției nucleare, însă centrala nu funcționează încă la capacitate maximă, întrucât cel de-al doilea reactor este în continuare oprit.
Declarațiile de presă AICI.

