10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFostul preşedinte italian Oscar Luigi Scalfaro a decedat la vârsta de 93 de ani

Fostul preşedinte italian Oscar Luigi Scalfaro a decedat la vârsta de 93 de ani

Fostul preşedinte italian Oscar Luigi Scalfaro a decedat azi noapte la Roma, la vârsta de 93 de ani, informează Mediafax.ro. Născut la data de 9 septembrie 1918 la Novara, în nordul ţării, Oscar Luigi Scalfaro a fost preşedintele Italiei din 1992 şi până în 1999, succedându-i lui Francesco Cossiga. El şi-a început cariera ca magistrat, în 1943, dar a intrat în politică în 1946, când a fost ales în Adunarea Constituantă.
Scalfaro este unul dintre puţinii oameni politici italieni care au ocupat principalele trei funcţii în stat, fiind, pe rând, preşedinte al Republicii, preşedinte al Senatului şi preşedinte al Camerei Deputaţilor. De asemenea, a fost ministru de Interne în anii '80 în două guverne ale socialistului Bettino Craxi. În 1999, la încheierea mandatului prezidenţial, Scalfaro a devenit senator pe viaţă, ca toţi şefii de stat italieni, reprezentând Partidul Democrat (stânga). "A fost un protagonist al vieţii politice democratice din Italia timp de decenii, fiind un exemplu de coerenţă în idealuri şi integritate morală", a declarat actualul preşedinte Giorgio Napolitano, aducându-i un omagiu predecesorului său.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS