19.3 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitate Bilanţul naufragiului din Italia a ajuns la şase morţi

Bilanţul naufragiului din Italia a ajuns la şase morţi

Bilanţul naufragiului de vineri, din Italia, a ajuns la şase morţi, după ce echipele de salvare au găsit, noaptea trecută, încă un cadavru în epava scufundată, au anunţat autorităţile, potrivit NewsIn.
"Persoana este bărbat şi, după vesta de salvare portocalie pe care o purta, deducem că este un pasager", a declarat purtătorul de cuvânt al serviciilor italiene de salvare, Luca Cari.
Cadavrul a fost găsit pe puntea a doua a vasului pe jumătate scufundat, a adăugat el.
14 persoane sunt date dispărute în continuare, în urma naufragierii vaporului Costa Concordia.
Ofiţerii îl interoghează pe comandantul vasului, Francesco Schettino, iar procurorul-şef din Grosseto a declarat că nava "era mult prea aproape de insula Giglio". Căpitanul a spus însă că stânca nu era marcată pe harta sa nautică. "Ar fi trebuit să fim în ape mai adânci. Eram la circa 300 de metri distanţă de roci. Nu ar fi trebuit să lovim nimic", a spus el.
De asemenea, a negat că ar fi părăsit vasul înainte de încheierea evacuării. "Am fost ultimii care au părăsit vasul", a subliniat căpitanul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS