25.1 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGorj: Anchetă în desfăşurare în cazul câinilor găsiţi morţi la Târgu Jiu

Gorj: Anchetă în desfăşurare în cazul câinilor găsiţi morţi la Târgu Jiu

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu care se ocupă de ancheta în cazul câinilor găsiţi decedaţi pe digul Jiului aşteaptă rezultatele analizelor toxicologice realizate de către medicii Direcţiei Sanitar Veterinare. Medicul Ion Iliuţă, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV) Gorj, a declarat că buletinul analizelor toxicologice nu este gata încă, dar se prea poate ca până la sfârşitul acestei zile sau până mâine dimineaţă rezultatele să fie pe masa sa. Acesta a mai spus că în primă instanţă nu a fost depistată nici o substanţă toxică din cele cu care DSV Gorj s-a confruntat anul trecut. Este foarte clar că nici unul dintre câini nu a fost împuşcat şi de asemenea, medicii veterinari au tras concluzia că înainte de a deceda, cu câteva zile, nici unul dintre câini nu a fost hrănit. 
Reamintim că în seara zilei de 26 decembrie 2011, un pescar din Târgu Jiu a găsit cadavrele a zeci de câini, dar şi resturi de la alte animale, pe malul râului Jiu, în apropierea cartierului Vădeni din municipiu. Autorităţile au demarat o anchetă pentru a afla cine a ucis animalele. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS