10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOlanda avertizează România că nerespectarea pieţei interne poate fi un nou argument contra Schengen

Olanda avertizează România că nerespectarea pieţei interne poate fi un nou argument contra Schengen

Ministrul olandez al imigraţiei şi de interne, Gerd Leers, l-a avertizat pe preşedintele român Traian Băsescu să respecte piaţa internă, în caz contrar apărând un nou motiv pentru a bloca aderarea României la spaţiul Schengen, informează NewsIn.
"Nu este vorba de legume, este vorba de corupţie", a declarat Leers la reuniunea miniştrilor de interne din UE ce a avut loc la Bruxelles, explicând opoziţia Olandei faţă de aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.
"Sper că preşedintele (român – n.r.) respectă piaţa internă, în caz contrar, este posibil să găsim încă un motiv pentru care România nu are ce căuta în Schengen", a adăugat el.
Declaraţia intervine după ce Băsescu, aflat sâmbătă la cumpărături într-un supermarket, a îndemnat populaţia să nu cumpere legume olandeze. "Trebuie să recunosc că am evitat cât am putut zarzavaturile olandeze. Am preferat să cumpăr turceşti şi spaniole, dacă tot nu sunt româneşti. (…) Şi cred că este bine să nu cumpărăm zarzavaturi olandeze", a spus el.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII