13.4 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCeartă pe statutul Craiovei

Ceartă pe statutul Craiovei

Aprobat în şedinţa de ieri a consiliului local, statutul municipiului Craiova a stârnit discuţii, însă a fost votat în unanimitate

Luând exemplul altor oraşe din ţară, şi Craiova poate spune acum că are un statut. Documentul a fost aprobat ieri, în şedinţa de consiliu local, însă nu fără discuţii. Aflat primul pe ordinea de zi, statutul municipiului Craiova a fost considerat de către consilierul local Emilian Ştefârţă incomplet. Acesta a cerut o amânare de o lună la votarea proiectului, „pentru o mai temeinică susţinere şi concepere, pentru că documentul are lacune serioase“.
Consilierul a invocat faptul că statutul conţine prea multe date considerate neimportante, cum ar fi erele geologice, vegetaţia şi fauna oraşului, şi mai puţine informaţii despre economia şi cultura Craiovei, lucruri care „i-ar putea face pe cei ce le citesc să vină să vadă oraşul“. Nemulţumirea lui Ştefârţă era legată şi de faptul că pe 27 din cele 131 de pagini ale statutului sunt înşiruite numele străzilor din Craiova şi că în document sunt specificaţi şi toţi consilierii locali, „care sunt trecători, în timp ce statutul rămâne“.

Cinci luni de amânare

Viceprimarul Mărinică Dincă nici nu a vrut să audă de o nouă amânare, după ce statutul a fost întocmit în urmă cu cinci luni, însă doar câţiva consilieri au venit cu amendamente. „Nu retrag proiectul, pentru că orice proiect este mai bun decât nimic. S-au criticat pasaje din statut, dar nu s-a venit şi cu propuneri. Este statutul Craiovei, nu al vreunui partid politic! Se mai pot face şi greşeli, important este să fie votat cu toate observaţiile pertinente care se vor face“, a spus Dincă.
„Proiectul trebuie să treacă pentru că este o chestiune de bun-simţ, din moment ce de cinci luni îl tot amânăm. Statuturile multor municipii sunt perfectibile şi s-au mai modificat între timp. Aşa se poate face şi la noi“, a adăugat „vicele“ Mărinică Dincă. Acesta a mai precizat că legea te obligă să treci în statutul oraşului numele consilierilor şi al tuturor străzilor din municipiu.
„Eu zic să mergem mai departe cu ce ne-a dus pe noi mintea, să votăm, iar în timp să venim cu amendamente pentru punctele pe care dorim să le îmbunătăţim“, a venit cu completarea consilierul Nicolae Marinescu. Până la urmă, statutul a fost votat în unanimitate, Emilian Ştefârţă rezervându-şi dreptul de a aduce mici îmbunătăţiri în următoarele luni.

Ce conţine documentul

Statutul municipiului Craiova cuprinde informaţii despre relieful oraşului, climă, hidrologie şi hidrografie, floră şi faună, dar şi despre învăţământ, cultură, sănătate, asistenţă socială, industrie, construcţii, agricultură, turism, reţelele rutiere, aeriene şi de căi ferate. În document sunt trecute şi date despre bugetul Craiovei, cooperarea internă şi internaţională, partide politice, sindicate, ONG-uri şi mass-media.
Pe lângă nomenclatorul stradal al oraşului şi componenţa autorităţilor administraţiei publice locale la data aprobării, statutul mai cuprinde lista cu cetăţenii de onoare ai municipiului şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Comitetelor Cetăţeneşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII