19.8 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCând ar urma să ajungă în România cele 62 de trenuri PESA

Când ar urma să ajungă în România cele 62 de trenuri PESA

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) aşteaptă motivarea Curţii de Apel în privinţa admiterii contestaţiei depuse de Alstom Transport la contractul semnat de ARF cu producătorul polonez PESA pentru 62 de trenuri noi de scurt parcurs, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele autorităţii, Ştefan Roşeanu.

„În cazul celor 62 de trenuri, suntem încă în aşteptarea motivaţiei Curţii pentru a vedea care sunt punctele de reevaluat în oferta făcută de PESA, cel puţin asta rezultă din motivaţia pe scurt care este publicată pe portalul de justiţie, dar exact punctele care vor trebui reanalizate nu le vom şti decât după ce vine motivaţia.

Până la acel moment, conform legislaţiei, contractul de prestări al PESA îşi continuă viaţa şi, în urma reevaluării, vom vedea care sunt următorii paşi. Este prematur să ne pronunţăm apropo de anulări sau neanulări, mai ales că în acest moment, în această motivare pe scurt nu scrie nimic de anularea contractului. Contractele se anulează atunci când instanţa cere în mod expres”, a susţinut Roşeanu.

Când ar urma să ajungă în România cele 62 de trenuri PESA

De asemenea, şeful ARF a subliniat că în motivarea pe scurt a instanţei se vorbeşte despre faptul că „admite în parte” contestaţia, deci încă nu se cunosc aspectele care au fost „reţinute”.

„În prezentarea pe scurt, instanţa spune că s-au reţinut parţial (unele aspecte din contestaţie – n. r.), deci nici nu putem şti care sunt punctele pe care le-au reţinut. La unele lucruri putem spune că ARF clar a avut dreptate, odată ce punctele contestate de Alstom nu au fost reţinute, poate la altele Alstom a avut dreptate, motiv pentru care trebuie să facem reevaluarea şi să vedem care este rezultatul reevaluării”, a explicat el.

Ştefan Roşeanu a făcut referire şi la faptul că legislaţia achiziţiilor publice vorbeşte despre acordarea de despăgubiri părţii care a contestat, „dacă rezultatele sunt altele decât cele preconizate iniţial”.

Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz Spolka Akcyjna (PESA), Polonia, şi Alstom Transport, Franţa, sunt cele două companii care au depus oferte la începutul anului trecut în cadrul licitaţiei privind achiziţia a 62 de rame electrice de scurt parcurs (RE-R), organizată de ARF.

La finele lunii octombrie, Autoritatea pentru Reformă Feroviară a desemnat societatea poloneză Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz Spolka Akcyjna – PESA – drept câştigător al licitaţiei pentru achiziţia a 62 de rame electrice regionale (RE-R), loturile 1, 2 şi 3, iar în ianuarie 2024 a fost semnat contractul. În paralel, compania franceză a depus contestaţii. Dacă CNSC a respins contestaţia, Alstom Trasport a atacat decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor la Curtea de Apel Bucureşti, iar instanţa „admite în parte plângerea Alstom Transport SA”, conform soluţiei pe scurt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS