Știri de ultima orăActualitateRomânia va trimite mai puţini militari în misiuni din străinătate în 2012

România va trimite mai puţini militari în misiuni din străinătate în 2012

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a decis ieri ca forţele şi mijloacele Armatei României care pot fi puse la dispoziţie pentru misiuni în afara teritoriului statului român în 2012 să scadă cu 106 militari faţă de anul în curs, a anunţat Preşedinţia citată de realitatea.net. "Ministerul Administraţiei şi Internelor va pune la dispoziţia Uniunii Europene, OSCE, NATO şi ONU, în anul 2012, un număr de 357 de militari, care vor acţiona în teatrele de operaţiuni din Afganistan şi Balcanii de Vest", se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale remis Mediafax.

Potrivit sursei citate, în cadrul şedinţei, Ministrul Apărării Naţionale a solicitat aprobarea continuării activităţii de testare şi validare privind posibilitatea de transport pe teritoriul României a resurselor materiale şi umane aparţinând guvernului Statelor Unite ale Americii dinspre şi către Afganistan în sprijinul operaţiei NATO – ISAF şi a operaţiei de coaliţie Enduring Freedom.

În acelaşi timp, membrii Consiliului au avizat Carta Albă a Apărării, document elaborat de către Ministerul Apărării Naţionale, urmând ca acesta să fie supus aprobării Parlamentului, conform legislaţiei în vigoare. CSAT a avizat în şedinţa de ieri proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor. "Astfel, conform propunerii, Departamentul Schengen se va transforma în Departamentul Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, casa de pensii sectorială va fi prevăzută ca structură în subordinea MAI, la nivelul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale va fi operată o reducere de 96 de posturi, iar la nivelul Arhivelor Naţionale numărul maxim de posturi va fi redus cu 451. Numărul de posturi aferente fiecărei structuri a Ministerului urmează să fie aprobat prin ordin de ministru", se arată în comunicatul de presă transmis după şedinţa CSAT de ieri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS