17.9 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOlanda amână pentru 2012 aderarea României şi Bulgariei la Schengen

Olanda amână pentru 2012 aderarea României şi Bulgariei la Schengen

Guvernul olandez se va pronunţa în 2012 asupra cererilor de adeziune ale României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, după o perioadă de probă, a anunţat ieri ministrul pentru imigraţie, Gerd Leers, citat de AFP.
„Este încă prea devreme pentru a lua o decizie şi fără îndoială acest lucru va mai dura un timp, până când vom fi în măsură să o facem“, a declarat el, a doua zi după votul Parlamentului European în favoarea aderării celor două ţări, membre ale UE din 2007. Pentru integrarea unui nou stat este nevoie de votul unanim al celor 26 de ţări membre ale Spaţiului Schengen.
Trei ţări ale Uniunii Europene – Marea Britanie, Irlanda şi Cipru – au decis să rămână în afara acestui spaţiu, la care au aderat, în schimb, Elveţia, Norvegia, Islanda şi Lichtenstein, ţări care nu fac parte din UE. „Cerem noilor ţări să controleze efectiv frontierele comune şi este imperativ ca reformele judiciare din Bulgaria şi România să fie efective şi ireversibile“, a subliniat ministrul olandez.
Guvernele ţărilor membre ale Spaţiului Schengen aşteaptă raportul Comisiei Europene asupra reformelor din justiţie şi luptă împotriva corupţiei din România şi Bulgaria, care urmează să fie publicat în iulie.
„Vom studia atent acest raport“, a spus Leers, înainte de a sublinia că decizia guvernului său va mai dura „un timp“. Perioada de probă ar trebui să dureze până la următorul raport al Comisiei, din 2012, au precizat surse olandeze.
• Hotnews

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII