Cinci persoane au decedat ieri, în urma unei explozii produse la mina Uricani din judeţul Hunedoara. Echipa de salvare a reuşit să recupereze trupurile acestora aseară, cu puţin timp înainte ca în subteran să se producă o nouă explozie. Trupurile neînsufleţite ale minerilor au fost transportate în cursul nopţii la morga Spitalului de Urgenţă de Petroşani.
O explozie s-a produs ieri după-amiaza în subteranul minei Uricani, deflagraţie în urma căreia cinci persoane – un inginer şi patru electricieni – şi-au pierdut viaţa. Echipa de lucrători efectuase cu puţin timp înainte de explozie revizia tehnică la o staţie de transformare din subteran. Directorul Companiei Naţionale a Huilei (CNH), Constantin Jujan, a declarat aseară la Uricani că nu se cunoaşte cauza producerii exploziei care a dus la moartea minerilor şi că o comisie de anchetă formată din reprezentanţi ai Parchetului şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă vor cerceta acest acest caz. În plus, el a adăugat că până la elucidarea cauzelor exploziei accesul în zona respectivă din mină va fi blocat.
Directorul CNH a mai precizat că familiile minerilor decedaţi vor primi compensaţii băneşti şi că întreţinătorii familiilor vor putea primi locuri de muncă în cadrul exploatării miniere.

