Sever Voinescu şi Monica Macovei au anunţat ieri lansarea unei propuneri legislative pentru modificarea Codului Penal al României. Proiectul propune înlăturarea prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunile de omor (omor, omor calificat, omor deosebit de grav şi infracţiuni intenţionate care au avut ca urmare moartea victimei) şi înlăturarea prescripţiei executării pedepsei pentru aceleaşi infracţiuni. În acest fel, un criminal poate fi anchetat, judecat şi condamnat, indiferent cât timp s-a scurs de la săvârşirea crimei sau de la sustragerea de la executarea pedepsei. Legea actuală prevede termene de prescripţie pentru infracţiunea de omor, ceea ce înseamnă că, după expirarea perioadei de prescripţie, criminalul nu mai poate fi pedepsit. În multe ţări europene, infracţiunea de omor este imprescriptibilă: Suedia, Germania, Marea Britanie, Austria, Finlanda, Irlanda, Danemarca, Olanda, Italia, Estonia, Cehia, Malta, Cipru. Şi în afara Europei există ţări cu sisteme democratice consolidate în care infracţiunea de omor nu se prescrie, exemple fiind Statele Unite ale Americii (în nici unul dintre state omorul nu este prescriptibil), Canada sau Japonia. Conform proiectului propus, imprescriptibilitatea este prevăzută pentru toate infracţiunile de omor pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripţie la data intrării în vigoare a acestei legi. Această soluţie a fost adoptată şi de Suedia în 2010, este în concordanţă cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nu încalcă principiul neretroactivităţii. De asemenea, proiectul vizează şi completarea textelor care prevăd imprescriptibilitatea infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război.
Criminalii nu mai scapă de pedeapsă
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei