9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞef de post, cu pistolul la miting

Şef de post, cu pistolul la miting

Şeful de post din comuna doljeană Tălpaş este cercetat penal pentru că ar fi avut pistolul la el în timpul mitingului de la Bucureşti.
Direcţia Generală de Jandarmi Bucureşti a transmis marţi către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în vederea efectuării cercetărilor, o sesizare vizând trei poliţişti, cu privire la care există suspiciuni că, la mitingul de la Palatul Cotroceni din 24 septembrie, au avut asupra lor arme. Unul dintre cei trei este agentul Mihai Sîrbu, şeful Postului de Poliţie Tălpaş din judeţul Dolj. Identificarea sa a fost făcută pe baza imaginilor surprinse în timpul mitingului.
Şi conducerea poliţiei doljene a demarat o serie de verificări interne în acest caz. „Cercetarea propriu-zisă nu o facem noi, ci Parchetul de la Bucureşti, însă am dispus la rândul nostru efectuarea unor verificări interne în acest caz, pentru a afla dacă agentul a avut sau nu pistolul la el pistolul în timpul mitingului“, a precizat comisarul-şef Nicuşor Badea, desemnat la comanda Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.
De cealaltă parte, conducerea organizaţiei sindicale a poliţiştilor susţine că îl va apăra pe agentul cercetat. „Poliţistul este membru de sindicat şi va fi apărat de sindicatul nostru. Deocamdată însă nu e nimic cert, el este doar cercetat. Rămâne să vedem despre ce este vorba şi ce probe sunt împotriva sa“, a declarat Elvis Măceşeanu, liderul ProLex Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

21 COMENTARII