30.9 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFotbal: Jucătorii lui FC Vaslui au boicotat antrenamentul de miercuri dimineaţă

Fotbal: Jucătorii lui FC Vaslui au boicotat antrenamentul de miercuri dimineaţă

Jucătorii echipei FC Vaslui, cu două excepţii, au boicotat antrenamentul de miercuri dimineaţă, a declarat antrenorul spaniol Juan Ramon Lopez Caro.
"Să fie foarte clar, contrar tuturor zvonurilor, eu nu am renunţat să fiu primul antrenor la echipă. Am multe iluzii şi vreau să muncesc cu foarte multă forţă pentru a duce Vasluiul cât mai sus în clasament, acolo unde îi este locul. Nu renunţ la echipă şi vreau să fiu lăsat să-mi fac treaba. Ca şi antrenor am maximă responsabilitate la Vaslui şi trebuie să-mi desfăşor programul de antrenamente. Săptămânal întocmesc un program cu ora şi locul unde trebuie să se desfăşoare antrenamentele, program semnat de căpitan şi antrenor. Astăzi, la 10.30 când am venit, nu numai că nu am găsit jucătorii, dar toate vestiarele erau închise. Evident, toţi ştiu motivul", a spus Lopez Caro, citat de mediafax.ro.
După disputarea a şase etape din Liga I, FC Vaslui ocupă locul 14 în clasament, cu cinci puncte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU