17.3 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCE: Am stabilit cu autorităţile române creşterea taxelor, dacă actualele măsuri nu vor fi suficiente

CE: Am stabilit cu autorităţile române creşterea taxelor, dacă actualele măsuri nu vor fi suficiente


CE precizează într-un răspuns transmis la solicitarea MEDIAFAX că în discuţiile cu autortităţile române s-a căzut de acord că măsuri suplimentare de creştere a veniturilor la stat, inclusiv majorarea taxelor, vor fi adoptate pentru a limita o creştere neprevăzută a deficitului bugetar.

"Au existat discuţii cu autorităţile române despre noi măsuri care ar putea fi adoptate dacă situaţia nu se ameliorează. S-a căzut de acord că măsuri suplimentare de creştere a veniturilor la stat, inclusiv creşterea taxelor, vor fi adoptate pentru a a limita o creştere neprevăzută a deficitului bugetar, de exemplu, dacă măsurile prevăzute nu sunt implementate la timp sau nu sunt de natură să ofere consolidarea aşteptată", se arată în răspunsul Comisiei transmis MEDIAFAX.

CE spune de asemenea în răspunsul citat că "în primul memorandum suplimentar, autorităţile române au acceptat să implementeze măsuri suplimentare, în cazul în care progresul pentru atingerea ţintei de deficit bugetar pe 2010 ar fi fost insuficient".

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII