22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSebastian Oprescu:În instituţiile publice există corupţie din cauza şefilor care sunt numiţi politic

Sebastian Oprescu:În instituţiile publice există corupţie din cauza şefilor care sunt numiţi politic

În instituţiile publice există corupţie din cauza şefilor numiţi politic, a declarat la Realitatea FM preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu, care a adăugat că Traian Băsescu a urmărit, prin declaraţiile de marţi, să influenţeze negativ acţiunile de protest.

Referitor la acuzaţiile făcute, marţi seara, de şeful statului, care a spus că liderii de sindicat tolerează corupţia în rândul funcţionarilor publici, Sebastian Oprescu neagă acest lucru şi consideră că prin această declaraţie Traian Băsescu a urmărit să influenţeze negativ acţiunile de protest care se anunţă.

“Controlul evazionist nu se face decât direcţionat de conducătorul instituţiei publice. Eu, ca şi comisar de Gardă Financiară sau inspector de muncă nu pot să mă duc în control decât unde mă trimite conducătorul instituţiei publice, care este pus politic”, a precizat preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS