Știri de ultima orăActualitateEuroparlamentarii cer interzicerea mineritului pe bază de cianuri

Europarlamentarii cer interzicerea mineritului pe bază de cianuri

Deputaţii din Parlamentul European au votat miercuri o rezoluţie prin care solicită interzicerea generală a utilizării tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri în UE până la sfârşitul lui 2011, în vederea prevenirii unor catastrofe ecologice precum cea din 2000 de la Baia Mare.

Rezoluţia este defavorabilă proiectului Roşia Montana, atrage atenţia eurodeputata PNL Renate Weber.

"Doar prin interzicerea tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri" se poate obţine o stare bună din punct de vedere chimic şi de a proteja resursele de apă şi diversitatea biologică, se subliniază în rezoluţia adoptată de Parlamentul European cu 488 voturi în favoare, 48 împotrivă şi  57 de abţineri.

Parlamentul invită Comisia Europeană "să propună interzicerea totală a utilizării tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri în Uniunea Europeană până la sfârşitul lui 2011", argumentând că "aceasta este singura modalitate sigură de protejare a resurselor noastre de apă şi a ecosistemelor împotriva poluării cu cianuri în urma activităţilor miniere şi să efectueze, totodată, o evaluare normală a impactului".

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII