27.5 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBerceanu estimează că în 2010 vor fi finalizaţi sub 40 de km de autostradă

Berceanu estimează că în 2010 vor fi finalizaţi sub 40 de km de autostradă

Ministrul Transporturilor Radu Berceanu a spus că nevoia de cofinanţare pentru banii de la Uniunea Europeană şi constrângerile bugetare vor face va numărul de kilometri de autostradă finalizaţi în 2010 să fie relativ redus.

Berceanu a spus, în cadrul unei întâlniri cu grupul deputaţilor PDL, că din punct de vedere tehnic România ar putea construi 100 de kilometri de autostradă în acest an, însă bugetul redus limitează sever numărul lucrărilor derulate de către minister. "Avem de ales să dăm la mai multe lucrări care trebuie să continue, sau să concentrăm o sumă mai mare de bani într-o anumită zonă şi să terminăm nişte porţiuni. Din punct de vedere tehnic am putea face 100 de km de autostradă, însă n-am putea să terminăm 150 km oricâţi bani am avea pentru că nu avem lucrările chiar atât de avansate. Din punct de vedere financiar, probabil am putea să terminăm 30-40 de kilometri dacă am concentra toţi banii pe care îi avem pentru domeniul ăsta numai acolo unde putem termina", a spus Berceanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS