24.5 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateGorj: Prinşi chiar înainte de a fura

Gorj: Prinşi chiar înainte de a fura

Pe numele a doi tineri din oraşul Târgu Cărbuneşti a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tentativă de furt calificat. În dimineaţa zilei de miercuri, agenţii de pază care asigurau obiectivele de pe raza localităţii Ţicleni, au sesizat poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Ţicleni cu privire la faptul că la sonda nr. 887 au găsit un autovehicul şi două persoane care nu-şi justifică prezenţa în acel loc. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă constituită la nivelul subunităţii care a constatat că numiţii C.A. Sabin, de 21 de ani, şi C.F. Felicia, de 28 de ani, ambii din oraşul Târgu Cărbuneşti, se aflau într-un autoturism, iar în apropierea acestuia au găsit recipiente din plastic goale, o găleată şi o pâlnie, care prezentau urme de produs petrolier. Mai mult poliţiştii au constatat că numitul C.A. Sabin condusese acel autovehicul pe drumurile publice, deşi nu poseda permis de conducere. C.A. Sabin mai este cercetat şi sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS