21.2 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateBăncile trebuie să anunţe în şapte zile valoarea estimată a garanţiilor la Prima Casă

Băncile trebuie să anunţe în şapte zile valoarea estimată a garanţiilor la Prima Casă


 

Băncile vor transmite Fondului de Garantare a Creditelor IMM, care derulează programul "Prima Casă", şi Ministerului Fnanţelor, în termen de maximum şapte zile calendaristice, nivelul costurilor totale pe care le vor aplica în program şi valoarea estimată a finanţărilor care vor fi garantate în 2010

În cazul în care valoarea totală a finanţărilor comunicate depăşeşte plafonul de 700 milioane euro, alocat pentru acest an, Fondul este autorizat să efectueze, cu acordul prealabil al ministerului, alocări pro-rata în cadrul programului, conform hotărârii de guvern care a modificat programul "Prima Casă".

Actul normativ, intrat luni seara în vigoare, confirmă informaţiile transmise, miercuri, de MEDIAFAX, prin surse oficiale, privind toate modificările operate asupra programului.

Astfel, locuinţele care se achiziţionează în cadrul programului trebuie să se încadreze în una dintre clasele A, Bşi/sau C de eficienţă energetică, criteriul aplicabil începând cu data introducerii certificatului energetic.

Garanţiile sunt acoperite cu ipotecă legală de rang I asupra locuinţelor achiziţionate prin program, în favoarea statului, valabilă pe toată durata finanţării, cu notarea în cartea funciară a interdicţiei de înstrăinare a acestora pe o perioadă de cinci ani şi a interdicţiei de grevare cu alte sarcini pe toată durata finanţării.

Până la data recepţiei finale a locuinţelor va fi aplicată ipotecă legală de rang I şi asupra terenurilor pe care casele urmează să fie construite.

Legislaţia actuală interzice doar vânzarea locuinţei în acest interval de cinci ani.

Pentru achiziţionarea locuinţelor în cazul cărora au fost încheiate antecontracte de vânzare-cumpărare în formă autentică sau sub semnătură privată cu dată certă până la intrarea în vigoare a hotărârii pot fi emise promisiuni de garantare în condiţiile normelor de implementare a programului în vigoare la data încheierii documentelor, cu încadrarea în limita diferenţei rămase neutilizate din plafonul pentru 2009.

Pentru a beneficia de garanţia statului, cumpărătorii, alături de alte condiţii, trebuie să semneze o declaraţie pe propria răspundere că nu au deţinut şi nu deţin o locuinţă în proprietate, individual sau în comun, împreună cu soţii lor ori cu alte persoane, indiferent de modul în care a fost dobândită, cu excepţia cotelor părţi din locuinţele dobândite prin moştenire.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS