15.6 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateDunărea se situează peste cotele de inundaţie la staţiile Calafat şi Bechet

Dunărea se situează peste cotele de inundaţie la staţiile Calafat şi Bechet

Astăzi, la ora 6.00, fluviul Dunărea se situa peste "Cotele de Inundaţie", la staţia hidrometrică Calafat (cu 2 cm peste CI), cu un debit de 10730 mc/s, tendinţa fiind în scădere, şi la staţia hidrometrică Bechet (cu 9 cm peste CI), cu un debit de 10600 mc/s, tendinţa fiind în creştere. În prezent, nu s-au înregistrat pagube, nefiind obiective şi localităţi afectate.
Conform prognozei Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, debitul Dunării la intrarea în ţară va fi astăzi în creştere, situându-se la valoarea de 10800 mc/s, urmând ca, în perioada 13 ianuarie-17 ianuarie, să ajungă la valoarea de 11200 mc/s, fiind relativ staţionar în data de 18 ianuarie a.c, şi apoi în uşoară scădere până la valoarea de 11100 mc/s la sfârşitul intervalului de prognoză, situându-se peste media multianuală a lunii ianuarie (4950 mc/s).
Ca urmare a reactualizării Avertizării hidrologice emise de INHGA, dispeceratele unităţilor teritoriale ale A.N. Apele Române au avertizat Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă, care, la rândul lor, au înştiinţat populaţia din zonă, asupra riscului de inundaţii. De asemenea, dispeceratele Direcţiilor (şi cele ale Sistemelor de Gospodărire a Apelor) riverane Dunării continuă monitorizarea nivelurilor şi a debitelor fluviului Dunărea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS