12.8 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateTraficul feroviar în Dr. Tr. Severin a fost perturbat după furtul unui cablu electric

Traficul feroviar în Dr. Tr. Severin a fost perturbat după furtul unui cablu electric

Traficul feroviar în staţia CFR Drobeta Turnu Severin a fost perturbat, în această dimineaţă, după ce un bărbat a furat 30 de metri de cablu din instalaţia care asigură funcţionarea sistemului de semnalizare şi dirijare feroviară. Potrivit NewsIn, Petru Ciobotea, de 41 de ani, din comuna mehedinţeană Devesel, sat Bistreţu, a fost prins în flagrant de lucrătorii Poliţiei Transporturi Mehedinţi, în jurul orei 3.00, în timp ce încerca să dea foc izolaţiei din cauciuc a cablului, pentru a rămâne doar cu firele din cupru. Incidentul s-a produs la circa 1 kilometru de gara Dr. Tr. Severin, în apropierea unui fost abator. Din cauza acestuia,  mai multe trenuri au fost obligate să circule cu restricţie. Bărbatul a declarat poliţiştilor că intenţiona să valorifice metalul la un centru de colectare a fierului vechi de pe raza municipiului. Petru Ciobotea riscă o condamnare pentru furt calificat între 3 şi 15 ani, iar dacă se va constata că a fost pusă în pericol şi siguranţa traficului feroviar, pedeapsa poate ajunge la 20 de ani de închisoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS