13.4 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateITM Iaşi: Şoferul microbuzului implicat în accidentul de la Scânteia nu are contract de muncă

ITM Iaşi: Şoferul microbuzului implicat în accidentul de la Scânteia nu are contract de muncă

Şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Iaşi a anunţat astăzi că şoferul microbuzului implicat în accidentul feroviar produs vineri în localitatea Scânteia nu are contract de muncă cu fima care deţine mijlocul de transport. "Verificările preliminare pe care le-am efectuat în baza de date au arătat că şoferul nu are contract de muncă la firma Valcris Trans SRL. El nu apare în baza noastră. Luni vom şti însă cu certitudine după ce vom face şi alte verificări", a declarat directorul coordonator al ITM Iaşi, Iulian Tărăboanţă.

Administratorii firmei Valcris Trans SRL au fost citaţi pentru audieri, mâine, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, anchetatorii urmând a stabili, printre altele, dacă microbuzul efectua o cursă legală pe ruta localitatea Bodeşti (comuna Scânteia) – Iaşi, la momentul producerii accidentului. Potrivit informaţiilor furnizate de Autoritatea Rutieră Română Iaşi, Valcris Trans SRL nu are licenţă de transport în zona Scânteia, firma deţinând autorizaţiile necesare pentru efectuarea de transport persoane în zona municipiului Paşcani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS