18.4 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia, pregătită să facă faţă gripei A H1N1

România, pregătită să facă faţă gripei A H1N1

Consiliului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă întrunit în această dimineaţă a analizat modul în care instituţiile, membre ale comitetului, au îndeplinit măsurile prevăzute în caz de pandemie.  Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a prezentat planul naţional în caz de pandemie şi măsurile specifice în domeniul sanitar. Ministrul Bazac a subliniat faptul că la noi în ţară nu există o transmitere a bolii la nivelul comunităţii şi că în stocurile Ministerului Sănătăţii există destule doze de antivirale pentru vaccinarea populaţiei.

Declararea oficială a pandemiei nu înseamnă că virusul ar fi devenit mai puternic, ci doar că răspândirea sa nu mai poate fi oprită. Potrivit ultimului bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, până acum au fost contaminaţi aproape 29.000 de oameni din 74 de ţări, iar 144 au decedat. Experţii nu recomandă, însă, nici închiderea frontierelor, nici restricţii asupra călătoriilor sau comerţului internaţional.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS