23.4 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFinanţare pentru IMM-uri, prin BRD Sogelease

Finanţare pentru IMM-uri, prin BRD Sogelease

BRD Sogelease lansează un nou produs dedicat finanţărilor întreprinderilor mici şi mijlocii, în baza împrumutului obţinut de la Banca Europeană de Investiţii (BEI). Firmele care pot solicita aceste fonduri trebuie să activeze în domenii precum: industrie, servicii, turism, agricultură, sănătate, energie şi protecţia mediului.Fondurile sunt destinate sprijinirii proiectelor întreprinderilor mici şi mijlocii din România cu scopul de a reduce impactul crizei economice actuale. Produsul promovat de BRD Sogelease afişează o serie de condiţii de finanţare avantajoase: taxă de administrare preferenţială, dobândă în primul an de finanţare de 4,9% p.a. urmată de o dobândă fixă de 8% p.a. în următorii ani, perioadă de finanţare de 48 de luni.În contextul schimbărilor produse pe piaţa financiară şi ca urmare a dezechilibrelor economice din ultima perioadă de timp, apetitul pentru finanţare şi cererea de consum pentru bunuri aparţinând principalelor industrii ce fac obiectul finanţărilor în leasing sunt în continuă scădere. Pentru următoarea perioadă a anului 2009, BRD Sogelease îşi propune eficientizarea costurilor şi găsirea unor noi oportunităţi de piaţă în vederea  dezvoltării activităţilor de leasing financiar şi operaţional.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS