10.1 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateFotbal: Mircea Lucescu a câştigat Cupa UEFA cu Şahtior Doneţk

Fotbal: Mircea Lucescu a câştigat Cupa UEFA cu Şahtior Doneţk

Echipa ucraineană Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu, cu fundaşul Răzvan Raţ pe teren, a câştigat Cupa UEFA, învingând, miercuri seara, după prelungiri, scor 2-1 (1-1, 1-1), formaţia germană Werder Bremen, într-un meci disputat pe stadionul Şukru Saracoglu din Istanbul.

Pentru Şahtior au marcat Luiz Adriano '25 şi Jadson '97, în timp ce pentru Werder a înscris Naldo '35.

Şahtior a deschis scorul în minutul 25 prin Luiz Adriano, care a scăpat singur cu Tim Wiese şi a înscris peste portarul de la Werder.

Werder a egalat zece minute mai târziu prin Naldo, care a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, iar portarul Andrei Pyatov nu a reuşit să reţină.

Şahtior a marcat din nou în minutul 97, prin brazilianul Jadson, care a înscris după o pasă de la Srna.

În minutul 119, Pizarro a marcat pentru Werder, însă golul a fost anulat pentru fault în atac.

Şahtior: 30. Pyatov – 33. Srna, 5. Kucher, 27. Şigrinski, 26. Raţ – 11. Ilsinho (19. Gai '100), 18. Lewandonwski, 7. Fernandinho, 22. Willian – 8. Jadson (4. Duljaj '112 ) – 17. Adriano (21. Gladki '90). Antrenor: Mircea Lucescu

Werder Bremen: 1. Wiese – 8. Fritz (3. Pasanen '95), 15. Prödl, 4.Naldo, 2.Boenisch – 25. Niemeyer (16. Tziolis '103), 22. Frings, 6. Baumann, 11. Ozil – 24. Pizarro, 9. Rosenberg (14. Hunt '78). Antrenor: Thomas Schaaf

Cartonaşe galbene: Srna '57, Lewandonwski '77, Ilsinho '87 / Frings '45+1, Fritz '80, Tziolis '115, Boenisch '120

Arbitri: Luis Medina Cantalejo (centru) – Jesus Calvo Guadamuro, Roberto Diaz Perez Del Palomar (asistenţi) – Alfonso Perez Burrull (rezervă), toţi din Spania

Aceasta a fost ultima finală a Cupei UEFA, competiţie care din sezonul viitor se va numi Liga Europa.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII