Transfăgărășanul, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România, ar putea fi redeschis la sfârșitul acestei săptămâni. Drumarii au terminat deszăpezirea și mai e nevoie doar de decizia autorităților, după verificările din teren.
Mâine o comisie formată la nivelul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere urmează să urce pe Transfăgărășan și să verifice porțiunea de drum închisă, iar dacă totul va fi în regulă, cel mai devreme șoseaua ar putea fi redeschisă de vineri dimineață, conform digi24.ro.
Anunțul a fost făcut de către directorul companiei, Cristian Pistol, după ce s-a lucrat intens pentru deszăpezirea șoselei încă din luna mai, când stratul de zăpadă măsura mai mult de 5 metri.
De asemenea, s-au remontat indicatoarele rutiere și au fost înlocuite mai multe elemente de siguranță de pe marginea drumului, care au fost afectate de avalanșe. Circulația va fi permisă în intervalul orar 07.00-21.00.
Citește şi: Copernicus: Mai 2026 a fost a doua cea mai caldă lună din istorie

