17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGreşeala care usucă gâtul craiovenilor

Greşeala care usucă gâtul craiovenilor

Sute de persoane din cartierul Bordei au rămas fără apă din cauză că au fost racordate greşit la aceeaşi conductă cu Avioane Craiova, societate lăsată pe uscat din cauza datoriilor către Compania de Apă.

Craiovenii din cartierul Bordei, unde sunt construite vile, au rămas fără apă odată cu Avioane SA. Decizia Companiei de Apă „Oltenia“, de a sista alimentarea cu apă potabilă a societăţii din cauza datoriilor pe care aceasta le are, a afectat peste jumătate din cartier. De luni seară, unii dintre locuitorii din această zonă, care sunt racordaţi la aceeaşi conductă cu fabrica, nu mai au apă. Iniţial, oamenii au crezut că este vorba de o avarie şi că totul depinde de timpul în care este remediată. Numai că au trecut două zile, iar furnizarea apei tot nu s-a reluat. O avarie a fost totuşi, fiind afectate blocurile situate pe strada Gârleşti din cartierul Lăpuş şi o parte a caselor din cartierul Bordei, dar de marţi seară, în jurul orei 20.00, furnizarea apei s-a reluat acolo. Reprezentanţii Companiei de Apă „Oltenia“, chemaţi la faţa locului, au spus: sunt branşaţi la aceeaşi reţea cu Avioane SA, iar perioada este nedeterminată. Alţii, persoane fizice, dar şi juridice, cum este cazul supermarketului Metro şi al Parcului Industrial Craiova, două obiective importante, au contracte de furnizare încheiate direct cu producătorul craiovean de avioane. „Nu avem apă de două zile. Am crezut iniţial că este oprită, dar aseară (marţi seară-n.r.), când am sunat la companie, au venit nişte angajaţi în zonă şi ne-au spus că noi suntem branşaţi la conducta de la Avioane şi că aici apa este oprită pentru că societatea are datorii. Soţul meu a plecat să ia un hidrofor şi să folosim fântâna. Avem copil mic şi este mare nevoie de apă. Pentru băut o să cumpărăm. Cine ştie când se va relua furnizarea, că este de durată“, a spus Aneta Tudose, localnică. În Bordei, casele situate pe strada Carpenului, Păuniţei, Gârleşti, Ungureni aleea I şi aleea II, Cantonului, şi lista poate continua, nu vor avea apă curând.

Cum să dai cu strângu’-n dreptu’

Pusă în faţa unei situaţii delicate, Compania de Apă se vede obligată să reia discuţiile cu beneficiarul rău-platnic, Avioane SA. Să acorde o reeşalonare a datoriilor şi să obţină măcar în parte contravaloarea apei consumate în perioada mai 2008 – februarie 2009, pentru a putea astfel relua furnizarea apei potabile în zonă. „În prezent, se analizează situaţia creată, echipele noastre sunt în teren. Va trebui să găsim o cale de a realimenta cu apă potabilă populaţia. Se fac verificări. În privinţa celor de la Avioane SA, am reluat discuţiile pentru a reeşalona datoriile de 275.000 de lei“, a declarat Gabriela Chiriţescu, şef Birou relaţii cu publicul, din cadrul Companiei de Apă „Oltenia“. Altă variantă ar fi debranşarea populaţiei de la conducta care alimentează fabrica, apoi rebranşarea gospodăriilor la reţeaua publică de apă potabilă. Furnizorul are încheiate contracte individuale cu beneficiarii din Bordei, care nu figurează cu datorii şi în acest caz toate lucrările ar trebui să le suporte din propriul buzunar. Branşarea la conducta fabricii a fost făcută greşit chiar de angajaţii companiei. La aceştia se adaugă cei care au intrat în magistrală în mod fraudulos şi nu au un contract. „Noi nu putem încheia contracte în acest sens decât cu societăţi, nu cu populaţia. Numai că localnicii din zonă au fost racordaţi greşit la conducta care deserveşte societatea noastră, chiar de cei de la Companie, iar alţii s-au branşat ilegal. Nu au contracte cu noi“, a declarat Radu Costaşuc, directorul Avioane SA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS