5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate590 de milioane de lei din majorarea accizelor la tutun şi alcool

590 de milioane de lei din majorarea accizelor la tutun şi alcool

Veniturile bugetului de stat se vor majora cu aproximativ 590 de milioane de lei, datorită creşterii, începând cu 1 aprilie, a accizelor la produsele din tutun şi la cele alcoolice fermentate şi intermediare, potrivit estimărilor realizate de guvern.
Totodată, în nota de fundamentare a OUG se explică faptul că prin majorarea nivelului accizelor „pentru unele produse supuse accizelor armonizate care nu constituie bunuri de strictă necesitate, precum băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri, produse intermediare, ţigarete, ţigări şi ţigări de foi şi tutunuri de fumat“ se urmăreşte asigurarea necesarului de venituri la bugetul de stat, dar şi a unui „mediu concurenţial echitabil pentru producătorii şi comercianţii de băuturi alcoolice“. Pentru creşterea veniturilor la bugetul de stat, prin OUG s-a majorat nivelul accizelor pentru băuturile fermentate spumoase de la 34,05 euro/hl la 45 euro/hl, iar pentru produsele intermediare, de la 51,08 euro/hl la 65 euro/hl.

Ţigările, tot mai scumpe

În ceea ce priveşte calendarul de creştere graduală a accizelor, negociat cu Uniunea Europeană, acesta arată că ţigaretele se majorează în două etape, începând cu 1 aprilie 2009, astfel încât nivelul de 64 euro/1.000 de ţigarete să fie atins pe 1 septembrie 2009, faţă de 1 ianuarie 2010 (data prevăzută în calendar).
OUG mai prevede majorarea anticipată a accizelor la ţigări şi ţigări de foi, în două etape, respectiv 1 aprilie şi 1 septembrie 2009, până la 64 euro/1.000 de ţigarete, iar pentru alte tutunuri de fumat, până la 81 euro/kg.
„Creşterea preţurilor ca urmare a majorării accizelor la băuturile alcoolice şi produsele din tutun poate conduce în perioada imediat următoare (…) la o scădere a volumului vânzărilor de astfel de produse cu anumite influenţe asupra producţiei“, apreciază guvernul, potrivit NewsIn.
Se estimează şi o reducere a consumului de produse din grupa tutunului prelucrat şi a băuturilor alcoolice intermediare, „care poate duce la creşterea stării de sănătate a populaţiei concomitent cu diminuarea cheltuielilor din bugetul alocat sănătăţii“, se arată în nota de fundamentare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU