9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia ar putea contracta direct gazul rusesc

România ar putea contracta direct gazul rusesc

Cu diplomaţia care-l caracterizează, şeful statului a avansat ideea contractării directe a gazului rusesc de către România, evitând să facă referire la conflictul ruso-ucrainean. Potrivit afirmaţiilor făcute la TVR 1, în urma convorbirilor avute cu premierul rus Vladimir Putin şi cu preşedintele Federaţiei Ruse, Dimitri Medvedev, Putin ar fi fost de acord cu contractarea directă a gazului din Federaţia Rusă, nu prin firme intermediare.
Răspunzând unei întrebări, Băsescu a spus că ia în serios propunerea rusă privind implicarea părţii române în proiectul South Stream, menţionând însă că România nu se dezice de proiectele europene la care este parte.
„Imediat ce terminăm Nabucco, susţinem să treacă pe la noi şi South Stream“, a spus Băsescu, citat de Mediafax.
El a menţionat că, în domeniul gazelor, România se confruntă cu o problemă de siguranţă a tranzitului şi de aceea ia în serios South Stream, proiectul de gazoduct ruso-italian, dar numai dacă UE va constata că propriul ei proiect, Nabucco, nu poate fi realizat.

Marea problemă: siguranţa tranzitului

Întrebat dacă Nabucco este o variantă sigură, în condiţiile în care o parte din gaz ar trebui să vină din Iran, ţară ce nu se bucură de încredere în prezent, Băsescu a dat asigurări ferme că „în momentul în care europenii vor constata că proiectul Nabucco nu poate fi realizat din lipsă de sursă de aprovizionare, România va privi cu toată încrederea la South Stream. Până atunci, însă, suntem ţară europeană“, a subliniat Băsescu. „Vrem o relaţie foarte bună cu Federaţia Rusă, vrem să luăm gaz direct de la Federaţia Rusă şi nu prin intermediar, dar nimeni nu ne poate cere să ne dezicem de ceea ce suntem, stat membru al UE“, a continuat preşedintele, respingând posibilitatea unor înţelegeri însoţite de condiţii.
Pe de altă parte, şeful statului spune că pe actualul traseu al gazului rusesc către Europa şi către România „marea problemă“ o reprezintă „siguranţa tranzitului“, dar a evitat să pronunţe direct numele Ucrainei. „Sigur – şi aici iar nu vreau să trimit săgeţi spre nici o capitală – ştiu cu câtă plăcere câte o mare şi strălucită analiză mă va taxa, dar o voi spune: sigur că nici nu putem să nu observăm că pe actualul traseu al gazului, către Europa şi către România, atât cât avem nevoie, avem o mare problemă: siguranţa tranzitului. O avem. De ce nu se înţelege Federaţia Rusă cu Ucraina nu e problema noastră decât în momentul în care ne afectează, dar realitatea care s-a văzut în această iarnă, ca şi în 2006, este aceea că nu avem certitudinea unui tranzit garantat din Federaţia Rusă către Europa“, a spus preşedintele.

„Nu suntem la fel de strânşi cu uşa cum sunt alţii“

Proiectele de gazoduct South Stream şi Nabucco sunt considerate adesea rivale, primul propunându-şi ocolirea Ucrainei ca ţară de tranzit, iar cel de-al doilea ocolirea Rusiei ca ţară de aprovizionare cu gaze. Proiectul Nabucco, susţinut de UE, dar şi de Statele Unite, este supervizat de un consorţiu format din companii din şase ţări, inclusiv România, prin Transgaz. Mai viabil din punct de vedere economic şi mai puţin costisitor decât South Stream, Nabucco îşi propune să aducă gaz de la Marea Caspică, însă are o problemă cu sursele de aprovizionare şi cu finanţarea.
De aceea, sunt ţări, precum Bulgaria, care merg cu ambele conducte – şi cu Nabucco, şi cu South Stream. La această observaţie a realizatorului, care sugera că şi România ar putea adopta o astfel de atitudine, preşedintele Băsescu a răspuns: „Imediat ce se rezolvă problema cu Nabucco, vom susţine să treacă pe la noi şi South Stream, dar România nu se dezice de calitatea ei de bun european. Probabil nici nu suntem la fel de strânşi cu uşa, cum sunt alţii. Noi, de bine de rău, s-a demonstrat acum că avem resurse să trecem peste o criză a gazului, care a ţinut aproape trei săptămâni. Avem resurse, dar, pe de altă parte, solidaritatea europeană trebuie să funcţioneze“, a subliniat Băsescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII