19.3 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn ambulanțier a suferit un accident vascular cerebral în timp ce se afla la volan

Un ambulanțier a suferit un accident vascular cerebral în timp ce se afla la volan

Un șofer de ambulanță a suferit un atac cerebral la volan, în timp ce se afla în misiune. Un ambulanțier în vârstă de 57 de ani, de la substația de ambulanță Rădăuți a SAJ Suceava, a făcut, sâmbătă, un accident vascular cerebral (AVC) în timp ce se afla în misiune de salvare, anunță Monitorul de Suceava.

„Colegul asistent medical a văzut că ambulanțierul nu schimbă viteza și motorul se turează foarte tare, iar când l-a întrebat ce se întâmplă, crezând că este o problemă tehnică, a realizat că acesta nu poate articula corect cuvinte. I-a cerut să tragă pe dreapta. Colegul cu AVC a reușit să oprească în siguranță. Colegul asistent i-a administrat medicația și a așteptat echipajul de sprijin. Ulterior starea lui s-a agravat și a fost nevoie de intervenție chirurgicală. Acum este stabil și sperăm să se recupereze cât mai repede posibil”, a afirmat Robert Rotariu, purtătorul de cuvânt al sindicatului de la Ambulanță.

Este al treilea caz de AVC în rândul angajaților de la Ambulanța Suceava

Purtătorul de cuvânt al sindicatului din cadrul SAJ Suceava a subliniat că acesta este al treilea caz de AVC în rândul angajaților de la Ambulanța Suceava, primul fiind acum un an și jumătate.

„Noi avem probleme grave de sănătate până la 56 de ani. Ar trebui să fim lăsați să ne bucurăm măcar câțiva ani de pensie, să nu fim în scaun cu rotile sau, mai rău, decedați înainte de vârsta de pensionare sau imediat după, dar din păcate legea este suspendată până la sfârșitul anului, de teamă că ar pleca prea mulți colegi din sistem”, a mai spus Robert Rotariu.

Citeşte şi: S-a câștigat marele premiu la Loto 6/49

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS