17.8 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024

Brestei, canalizat

Cartierul craiovean Brestei intră în trepidaţii de la 1 februarie, când vor începe lucrările la canalizare. Strada principală va fi închisă cel mai târziu pe 1 martie, urmând ca traficul greu să fie deviat pe Centura de Nord. Constructorii canalizării din cartierul craiovean Brestei intenţionează să amenajeze reţelele pe strada principală până la sfârşitul lunii august. Potrivit estimărilor specialiştilor de la Hidroconstrucţia SA, de la toamnă, pe strada Brestei nu se vor mai forma bălţi la fiecare inundaţie, aşa cum se întâmplă de două-trei ori pe an. Primele şantiere vor fi deschise pe 1 februarie pe drumurile secundare, urmând ca până pe 15 februarie toate efectivele şi utilajele să fie la lucru. „Am evaluat strategia pentru a ne încadra în termene cu amenajarea canalizării conform programului ISPA. Ca să reuşim, trebuie ca pe 15 februarie, cel târziu, să lucrăm la capacitate maximă. În privinţa străzii Brestei, am fixat termenul de 31 august. După punerea în funcţiune a noului sistem, apreciem că nici această stradă, dar nici adiacentele nu vor mai fi inundate“, a spus şeful de lucrări al Hidroconstrucţia SA, Dumitru Hornoiu. Acesta a precizat că pe strada Brestei vor fi amplasate conducte de preluare a apelor pluviale suficient de mari în diametru pentru a face faţă debitului ploilor torenţiale. În această vară, traficul greu de pe străzile Râului – Brestei – Pelendava va fi deviat din pricina lucrărilor de canalizare, care se vor executa pe Brestei inclusiv pe tronsonul dintre intersecţiile cu bulevardul Râului şi strada Pelendava. Conform unui studiu preliminar, autorităţile intenţionează să devieze traficul greu de pe această rută de la 1 martie. „Cel mai probabil, de la 1 martie traficul greu se va desfăşura pe traseul Aleea 2 Bechet – strada Bucura – strada Potelu – strada Caracal – bulevardul Decebal – Calea Bucureşti – Centura de Nord. O decizie definitivă se va lua în aceste zile şi va fi comunicată publicului“, a precizat Carmen Licu, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII