23.9 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎn comuna ieşeană unde alegerile au fost câştigate de primarul mort se reia votul

În comuna ieşeană unde alegerile au fost câştigate de primarul mort se reia votul

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, marţi seara, recursul PNL împotriva deciziei Curţii de Apel Iaşi de repetare a alegerilor în comuna Voineşti, în condiţiile în care, în luna iunie, sătenii l-au ales primar pe candidatul PSD care a murit în ziua votului, transmite corespondentul NewsIn.

"Suntem convinşi că, în noua situaţie, Guvernul României va comunica foarte repede ziua alegerilor pentru această comună, iar Prefectura Iaşi va face toate demersurile necesare pentru organizarea corectă a noului scrutin. Şi oamenii din Voineşti îşi doresc noi alegeri pentru că ei sunt cei mai îndreptăţiţi să-şi aleagă primarul prin vot, iar situaţia din comună să reintre în normal", a declarat, miercuri, deputatul ieşean Petru Movilă.

Amintim că, în iunie, Biroul Electoral Central l-a desemnat primar pe candidatul liberal Gheorghe Dobreanu, deşi acesta a pierdut alegerile la o diferenţă de 23 de voturi faţă de contracandidatul său, social-democratul Neculai Ivaşcu, decedat în ziua votului. Ulterior, sătenii din Voineşti au organizat o serie de proteste prin care au cerut reluarea alegerile, iar PSD a atacat la Curtea de Apel Iaşi decizia BEC. Prima instanţă a dat câştig de cauză pesediştilor, iar liberalii au atacat la ÎCCJ, însă Curtea Supremă a menţinut însă decizia judecătorilor ieşeni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII