22.3 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCJ vrea bazin olimpic lângă Hanul Doctorului

CJ vrea bazin olimpic lângă Hanul Doctorului

Consilierii judeţeni au aprobat darea în folosinţă gratuită Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), pentru construirea unui bazin olimpic, a 1,5 hectare situate la intersecţia dintre centura de nord şi drumul Craiova-Slatina, lângă ştrandul Hanul Doctorului. Proiectul nu a fost însă scutit de critici din partea pedeliştilor, prin vocea ex-senatorului Radu Berceanu.

Acesta a declarat, într-o conferinţă de presă, că administraţia judeţeană se preocupă de chestiuni care nu o privesc, dat fiind faptul că ridicarea unui bazin olimpic în Craiova este un obiectiv de care trebuie să se îngrijească municipalitatea. „Primăria a răspuns deja ministerului de resort cu două variante de amplasamente: în Lunca Jiului, unde au în vedere un proiect mai amplu, sau lângă hiprodrom“, a spus Berceanu.

Altă chestiune criticată a fost aceea a locaţiei alese de executiv, în apropierea aeroportului, pe terenurile primite prin hotărâre de guvern de la armată. „Consiliul judeţean doreşte să se facă bazin olimpic la aeroport. Nu în spatele blocurilor ar trebui făcut, ci în zone de agrement, precum Lunca, sau la hipodrom“, a precizat Berceanu. Ulterior, în cadrul şedinţei CJ, consilierii au ajuns la un compromis, alegând să propună CNI un teren situat lângă ştrandul Hanului Doctorului. „Noi trebuie să fim de acord ca bazinul să fie la Craiova. E de discutat dacă se face acolo sau în altă parte. Colţul cu Hanul Doctorului cred însă că nu ar fi afectat“, a spus preşedintele Ion Prioteasa, care a precizat că altă variantă ar fi cumpărarea unui teren de 1,5 hectare în Craiova. Potrivit acestuia, estimarea ministerului de resort privind costul unei asemenea investiţii se ridică la aproximativ 14 milioane de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII