18.1 C
Craiova
sâmbătă, 8 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateJO 2008: China ar putea interzice circulaţia pentru 90% dintre maşinile particulare

JO 2008: China ar putea interzice circulaţia pentru 90% dintre maşinile particulare

Beijingul intenţionează să interzică circulaţia pentru 90% dintre maşinile particulare şi să închidă mai multe uzine, într-un ultim efort de a reduce negura care acoperă cerul capitalei chineze cu doar câteva zile înainte de Jocurile Olimpice, potrivit presei.
Luni, vizibilitatea rămânea redusă la câteva sute de metri, în pofida circulaţiei alternative aplicată de la 20 iuilie (o zi pentru numerele de înmatriculare pare, următoarea pentru cele impare).
Municipalitatea ar putea anunţa astfel măsuri mai stricte, potrivit China Daily.
Unul dintre scenarii ar fi interzicerea circulaţiei pentru 90% dintre maşinile particulare în timpul JO, potrivit ziarului.
Însă, potrivit lui Li Xin, un responsabil al Biroului pentru mediu, acest plan ar putea fi aplicat cu o zi sau două înainte de începerea JO (8-24 august). "Vom aplica un plan de urgenţă cu 48 de ore înainte de JO, dacă se constată o deteriorare a calităţii aerului", a spus el.
Duminică, un purtător de cuvânt al autorităţilor pentru mediu a recunoscut că măsuri mai restrictive, "în prezent în pregătire", sunt necesare, dar nu a făcut precizări.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS