16.7 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateIncendiu la o casă din Deva

Incendiu la o casă din Deva

Clipe de groază ieri dimineaţă pentru o familie de bătrâni din municipiul Deva după ce casa lor situată pe Strada Mărăşti a luat foc. Speriaţi că locuinţa le va fi mistuită de flăcări, bătrânii au sunat repede la 112. Pompierii au reuşit să stingă în scurt timp focul înainte ca flăcările să se extindă şi la locuinţele învecinate.

Ionel Jiga de 82 ani, proprietarul casei, se afla în curte când vecinii săi au strigat că iese fum de la geamul unei camere. Bătrânul s-a speriat foarte tare şi a chemat pompierii. „Eram în curte când vecinii mi-au spus că arde casa. M-am speriat foarte tare”, povesteşte îngrozit proprietarul casei. Două echipe de pompieri de la Detaşamentul Deva şi paramedicii SMURD s-au deplasat la faţa locului. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Hunedoara, locotenent Anemona Doda, când au ajuns la locul indicat cu două autospeciale cu apă şi spumă, pompierii au constatat că focul se manifesta cu violenţă într-o cameră, celelalte trei încăperi din imobil fiind inundate cu fum. Pompierii au desfăşurat rapid patru linii de furtun reuşind să stingă incendiul în aproximativ o jumătate de oră. Soţia lui Ionel Jiga, o femeie în vârstă, a reuşit să iasă din casă înainte de a se intoxica de fum. Totuşi, ea a avut nevoie de ajutorul paramedicilor SMURD care i-au măsurat tensiunea şi au calmat-o. “Persoanele nu au suferit arsuri, dar sunt puţin speriate. Fiind ambele hipertensive vor fi ţinute sub supraveghere”, a declarat paramedicul Cristian Albu. În urma primelor verificări efectuate, se pare că, focul a izbucnit de la un scurtcircuit la un cablu electric neizolat corespunzător.  Deşi pompierii au ajuns în doar câteva minute la faţa locului, focul a distrus mobilierul, aparatura electrocasnică, hainele şi covoarele din cameră. Pagubele produse au fost evaluate la aproximativ 15 mii de lei. Intervenţia promptă a pompierilor a evitat propagarea incendiului la celelalte camere sau la locuinţele din apropiere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS