10.3 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateAmbulanţele noi salvează vieţi

Ambulanţele noi salvează vieţi

Maşinile dotate cu aparatură de ultimă generaţie care au sosit de curând la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Vâlcea au salvat viaţa a doi vâlceni. Datorită intervenţiei cadrelor medicale de pe ambulanţa de tip C, un bărbat de 35 de ani, din Goranu, a fost salvat de la moarte, în ultima clipă. „Salvarea a fost solicitată în zona Goranu, în jurul orei 10.30, unde au găsit un tânăr care decisese să-şi ia viaţa. Bărbatul se tăiase în zona gâtului, pe braţe, dar şi pe antebraţul drept, iar până să ajungă salvarea pierduse foarte mult sânge. Intervenţia ultimei ambulanţe noi, cea pentru Chirurgie şi Terapie Intensivă, prin aparatura medicală din dotare, a salvat viaţa tânărului.

Cadrele medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă au transportat de urgenţă pacientul la Spitalul nr. 1 din Râmnicu Vâlcea, unde au intervenit chirurgii“, a declarat doctorul Paul Podărelu, directorul medical al SJA Vâlcea. Al doilea caz grav a fost cel al unui bărbat de 80 de ani, care a suferit un accident vascular ischemic. Bărbatul a căzut în stradă, în spatele cofetăriei „Trenuleţul“ din Râmnic. Cadrele medicale ajunse la faţa locului au constatat că accidentul vascular s-a produs în urma nerespectării tratamentului neurologic prescris de medicii specialişti, iar starea bolnavului a fost agravată de faptul că nu mâncase de o săptămână.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII