15.1 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn român a fost arestat în Creta pentru trafic de ovule

Un român a fost arestat în Creta pentru trafic de ovule

Un cetăţean român a fost arestat în Creta, fiind suspectat că exploata două tinere compatrioate pentru a face trafic cu ovulele lor. Potrivit unor surse din cadrul poliţiei, suspectul s-a înţeles cu un medic de la o clinică privată pentru a o supune pe una dintre femei, în vârstă de 27 de ani, unui tratament care să stimuleze producerea de ovule, în vedere prelevării şi vinderii lor. Eliberată joi dintr-un apartament din oraşul Chania, din nord-vestul Cretei, unde fusese sechestrată, femeia a afirmat că urma să fie supusă unei prime intervenţii chirurgicale în data de 26 iunie. Cealaltă victimă, în vârstă de 20 de ani, fusese evaluată de medic ca fiind neproductivă, a precizat poliţia, care nu a dat detalii despre identitatea practicianului şi nici nu a luat vreo măsură împotriva lui. Cele două tinere au spus că au fost atrase pe insulă cu promisiunea unui loc de muncă, apoi au fost constrânse să se prostitueze într-un cabaret local de către bărbatul arestat şi de către o presupusă complice româncă a acestuia, care în prezent este căutată de poliţie. Pentru că nu obţinea profituri suficiente din prostituţie, suspectul s-a reorientat către traficul de ovule.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU