Reducerea contribuţiilor plătite de angajat la asigurările sociale cu 1,5%, de la 1 iulie 2008, va duce la o creştere a salariului mediu net cu 26 de lei, iar în cazul salariilor minime câştigul va fi de 8 lei, dar unii analişti consideră că această măsură va alimenta şi mai mult consumul.
De la 1 iulie 2008, angajatul va beneficia de scăderea contribuţiilor la asigurările de sănătate cu 1% şi a celor de şomaj cu 0,5%. Astfel, începând cu luna iulie, salariul mediu net va creşte cu 26 de lei, urmând să depăşească valoarea de 1.300 de lei. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în luna aprilie 2008, salariul mediu net a fost de 1.282 lei. Totodată, salariul minim net va creşte, în medie, cu 8 lei.
Un angajat care are un salariu brut de 3.000 de lei va primi lunar cu 45 de lei mai mult decât în prezent, iar unul cu un salariu brut de 1.000 de lei va încasa în plus 15 lei.
Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a explicat că reducerea contribuţiilor pentru angajat nu putea fi mai mare de 1,5% pentru că ar fi dus la dezechilibre mari în bugetul de sănătate. Păcuraru susţine, la rândul său, că măsura care va intra în vigoare de la 1 iulie va avea mai mult "un efect psihologic", însă afirmă că dacă ar fi crescut impozitele cu aceeaşi valoare toată lumea ar fi criticat decizia adoptată de Executiv.
Reducerea contribuţiilor la asigurările sociale, din iulie, va creşte salariul mediu cu 26 de lei
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

