17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIntersecţii luminate în zece oraşe, în cadrul campaniei "Realitatea se schimbă când conduci băut"

Intersecţii luminate în zece oraşe, în cadrul campaniei „Realitatea se schimbă când conduci băut”

Intersecţiile din zece oraşe ale ţării vor fi luminate în perioada 30 aprilie – 4 mai, pentru a atrage atenţia conducătorilor auto cu privire la efectele consumului de alcool la volan, evenimentul înscriindu-se în campania socială "Realitatea se schimbă când conduci băut", lansată în februarie.
Anunţul a fost făcut astăzi, în cadrul unui eveniment organizat de Asociaţia Berarii României, la care au participat Constantin Bratu – director al Asociaţiei Berarii României, Marin Motoc – şeful Brigăzii de Poliţie Rutieră a Capitalei, Theodor Boşman – director adjunct al Direcţiei Poliţiei Rutiere, Bujor Florescu – director al Institutului pentru combaterea şi prevenirea criminalităţii, Viorel Recoşeanu – director al Direcţiei Poliţiei Rutiere şi Petre Tobă – adjunct al Inspectorului general al IGPR.
Evenimentul, desfăşurat în perioada 30 aprilie – 4 mai sub genericul "Nu sunt sărbătorile de iarnă. Realitatea se schimbă când conduci băut", constă în aprinderea instalaţiilor de lumini utilizate în 2007, de Crăciun, în zece intersecţii importante din Bucureşti, Cluj, Drobeta Turnu-Severin, Giurgiu, Iaşi, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Sibiu şi Slobozia.
"În această seară, începând cu ora 20.30, vom aprinde în zece oraşe ale ţării luminile de sărbătoare. Evenimentul recreează în luna mai atmosfera feerică a sărbătorilor de Crăciun, pentru a atrage atenţia asupra unei realităţi distorsionate provocate de consumul de alcool la volan. Intenţia noastră este de a provoca nedumerirea trecătorilor.
 Mesajul acestei iniţiative va fi explicat prin flayere, banere pe care se poate citi mesajul promovat de acest eveniment. Astfel, CNA-ul continuă implicarea în campanii sociale", a declarat Gelu Trandafir, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului.
"Sunt trei killeri cu care ne luptăm în Uniunea Europeană – viteza excesivă, impunerea portului centurii de siguranţă şi conducerea sub influenţa alcoolului. Această campanie vizează latura educativă. În perioada următoare, Poliţia Română va sancţiona cu fermitate toate situaţiile de acest gen. Vom trece la acţiuni gen filtru total, vom închide străzi din oraşe, chiar localităţi de dimensiuni mai reduse, pentru a-i descuraja pe şoferi să conducă sub influenţa băturilor alcoolice", a precizat Theodor Boşman, director adjunct al Direcţiei Poliţiei Rutiere.

Potrivit statisticilor Poliţiei Române, numărul accidentelor grave înregistrate pe fondul consumului de alcool, în primul trimestru al acestui an, este de 119, soldate cu 39 de persoane decedate şi 106 răniţi. În plus, în perioada menţionată, au fost suspendate 6.000 de permise de conducere din cauza conducerii sub influenţa alcoolului.
Pe de altă parte, consumul de alcool la volan a generat în Bucureşi, în perioada ianuarie – aprilie, 51 de accidente, soldate cu 13 persoane decedate şi 63 de persoane rănite.
Iniţiativă a Direcţiei Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, a Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) şi a Asociaţia Berarii României, evenimentul face parte din cadrul campaniei "Realitatea se schimbă când conduci băut", care se adresează şoferilor, cu predilecţie celor din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, persoane independente, sociabile şi cu un ritm de viaţă alert.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS