26.5 C
Craiova
luni, 17 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateInvestiţii de 2,5 milioane de euro în stadionul Electroputere

Investiţii de 2,5 milioane de euro în stadionul Electroputere

Electroputere Craiova va investi cel puţin 2,5 milioane de euro pentru a transforma stadionul din cartierul Valea Roşie într-o arenă ultramodernă, afirmă surse apropiate clubului de fotbal. Acesta va fi refăcut aproape în întregime, după cum a declarat George Petcu, asociat la societatea Recon SA, care se va ocupa de lucrări.

„Am discutat cu cei de la societate să ne ocupăm de modernizări, însă eu le-am cerut în prealabil un proiect, pentru că nu putem construi tribune fără a avea proiect. Este vorba de refacerea în întregime a arenei. În locul actualelor tribune vom turna beton şi vom instala scaune din plastic, iar printre alte lucrări vom reface tribuna oficială, vestiarele şi vom schimba gardul“, a declarat Petcu. La rândul său, Marcel Iancu, despre care se spune că va fi preşedintele noului club de fotbal, a fost foarte secretos în legătură cu acest proiect.

„Vom organiza în curând o conferinţă de presă, în care vom da detalii despre acest lucru“, a spus el.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII