30 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGuvernul sesizează DNA în legătură cu firma Euroconstruct

Guvernul sesizează DNA în legătură cu firma Euroconstruct

Departamentul de Control al Guvernului a trimis astăzi la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) un raport privind încredinţarea directă a cinci contracte pentru repararea autostrăzii Bucureşti – Piteşti şi a centurii Capitalei, executate de firmele Via Star şi Euroconstruct Trading '98.
Potrivit datelor din raportul Departamentului de Control al Guvernului  pe anul 2007, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti (DRDP) Bucureşti a încredinţat direct societăţii Via Star SA cinci contracte pentru efectuarea unor reparaţii la Autostrada Bucureşti – Piteşti şi la centura Capitalei, deşi în contractele respective se precizează că acestea au fost încheiate în temeiul OUG 60/2001 privind achiziţiile publice. Din cele cinci contracte, patru au fost încheiate în 13 iunie 2003, cu două zile înainte de expirarea perioadei de valabilitate a contractului de concesiune.
Directorul Via Star a atribuit, la rândul său, contractele pe care le obţinuse de la DRDP Bucureşti către asocierea Via Star – Euroconstruct Trading '98 SRL. Potrivit raportului DCG, atribuirea a fost făcută de către Via Star "cu încălcarea prevederilor din contractele încheiate cu DRDP Bucureşti, respectiv nu avea voie să cedeze drepturile sau obligaţiile generate de contract fără acordul celeilalte părţi". Mai mult, în raport se arată că Euroconstruct Trading '98 (asociat cu Via Star SA) nu şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile din contract. Rezultatul verificărilor DCG a fost trimis atât la DNA, cât şi la Ministerul Transporturilor şi la ANAF "în vederea dispunerii de măsuri de remediere a deficienţelor constatate".

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS