25.1 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateLocurile din grădiniţe s-au epuizat

Locurile din grădiniţe s-au epuizat

Părinţii care, în această perioadă, au încercat să înscrie copilul la o grădiniţă cu program prelungit din Slatina au fost informaţi că nu mai sunt locuri disponibile. În aceste condiţii, oamenii s-au adresat Inspectoratului Şcolar Judeţean, reclamându-i pe directori.

„Oamenii nu înţeleg că locurile în aceste grădiniţe sunt limitate, iar directorii fac înscrieri pe baza criteriilor stabilite de Consiliul de Administraţie al unităţii. Anul trecut, peste 270 de copii au rămas acasă pentru că se ocupaseră locurile la toate cele şapte grădiniţe cu program prelungit din Slatina. Pe de altă parte, la înscriere se ţine cont şi de faptul că micuţii provin din creşele care funcţionează în acelaşi spaţiu cu grădiniţa, şi sunt trei creşe în Slatina, sau că un copil este deja înscris şi nu poţi să trimiţi părintele cu frăţiorul la altă grădiniţă“, a declarat inspectorul pentru învăţământul preşcolar din cadrul ISJ, Constanţa Popescu. Tot pe lista priorităţilor sunt şi copiii sau nepoţii personalului.

 

Probleme şi la Drăgăneşti, şi Caracal

 

Dacă la unităţile cu program normal, a mai spus inspector Popescu, se mai depăşeşte numărul admis de elevi la grupă din cauza numeroaselor solicitări, regulile sunt stricte când vine vorba de copiii care petrec la grădiniţă cea mai mare parte din timp, uneori de la 8.00 la 19.00.

Se servesc trei mese (mic dejun, prânz şi gustarea de la ora 16.00), iar uneori se întâmplă şi evenimente neplăcute, motiv pentru care Inspecţia Sanitară de Stat nu acceptă depăşirea efectivelor în spaţii şi aşa subdimensionate.

Probleme cu locurile din grădiniţă sunt şi la Drăgăneşti, unde există o singură unitate cu program prelungit. „Locuri mai sunt doar la Corabia. Nici în cele trei grădiniţe cu program prelungit din Caracal nu se mai fac înscrieri“, a mai spus Constanţa Popescu.

În Slatina, se intenţionează construirea unei grădiniţe în vecinătatea Şcolii Generale „Eugen Ionescu“. Aici vor funcţiona cinci grupe, ceea ce înseamnă că se vor înfiinţa maximum 100 de locuri. Altă soluţie ar fi extinderea grădiniţelor existente, acolo unde spaţiul permite, numai că nu este cazul celor din Slatina. Şi cum singura grădiniţă particulară care a funcţionat în ultimii ani s-a desfiinţat din lipsa fondurilor, pentru sute de părinţi soluţia rămâne angajarea bonelor sau convingerea bunicilor să stea cu nepoţeii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS