14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateReuniunea Informală a Miniştrilor Apărării din ţările membre ale Uniunii Europene

Reuniunea Informală a Miniştrilor Apărării din ţările membre ale Uniunii Europene

Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, participă la Reuniunea Informală a Miniştrilor Apărării (RIMAP) din ţările membre ale Uniunii Europene care are loc, în zilele de 21 şi 22 februarie, în Slovenia.
Ministrul Meleşcanu este însoţit la lucrările forului european de secretarul de stat Corneliu Dobriţoiu, şeful Departamentului pentru politica de apărare şi planificare, şi de locţiitorul şefului Statului Major General, general-locotenent Mihail Orzeaţă.
În cadrul primei sesiuni de lucru sunt prevăzute analize referitoare la actualele operaţii militare PESA (Politica Europeană de Securitate şi Apărare) şi la cele care urmează să se desfăşoare în Balcanii de Vest şi Africa.
În cea de-a doua zi a reuniunii vor fi abordate subiecte privind disponibilitatea capacităţilor militare ale Uniunii Europene (EU Battle Groups, Conceptul de Răspuns Militar Rapid, Planul de Dezvoltare a Capacităţilor) şi rolul Agenţiei Europene de Apărare în dezvoltarea acestora.
Parteneriatele strategice UE – NATO, UE – ONU, UE – Uniunea Africană constituie, de asemenea, teme aflate pe agenda de lucru a RIMAP din ţările membre ale Uniunii Europene, care se desfăşoară în localitatea slovenă Brdo.
Evenimentul reprezintă şi un bun prilej de revigorare a relaţiilor de colaborare dintre ţările participante şi de analiză a provocărilor şi oportunităţilor cu care se confruntă statele europene în domeniul apărării şi securităţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS